Calatoria am inceput-o de mult timp.

Poate de atat de mult timp, incat nu pot sa imi amintesc.

A inceput de mult si ma bucur in sufletul meu de copil ca s-a intamplat asa si nu a asteptat sa trec prea multe etape frumoase din viata mea, fiind inconstienta.

Azi, cu frica prinsa in dinti si ea pe mine in dintii ei, pornim intr-o calatorie asumata. Pornim impreuna, chiar daca avem amandoua caninii scosi vizibil afara, avem si o promisiune solemna una fata de alta: ca ne vom accepta si ca ne vom imbratisa cand ne asteptam mai putin.

DA! Eu si frica mea vrem sa facem pace, sa ne facem loc si sa nu mai fugim una de alta, fara sa ne mai ascundem printre maracini indurerati.
Ma uit in jurul meu si imi e frica sa fiu cu totul. Asta implica responsabilitate maxima. Dar ea, frica, ma face prezenta si constienta ca exist.

E normal! E normal sa simtim, sa traim si sa exprimam toate emotiile…

Un like si o imbratisare