M-am oprit să mănânc, era ora 18:00, cu o oră înainte de terapie și voiam să mai stau cu mine. Am intrat într-o pizzerie tipic italiană de la Universitate, o masă retrasă în colț, muzică relaxantă și gânduri. 

Mă tot gândeam la frământările recente și ce aș vrea să discut în terapie, despre intersecția de planuri în care mă aflu și simt că m-am așezat în mijlocul ei în poziție de meditat, dar și vinovăția că m-am așezat fix în mijlocul intersecției și o blochez, aștept, nu iau o decizie mai rapidă, dar să mai stau, dar să mai plec, dar unde plec?

La masă de lângă se așează doi turiști și încep să vorbească în ungurește, încerc să îmi dau seama ce vorbesc și mă lovește amintirea că și eu sunt jumătate ceangau (Ceangăi – sunt un grup etnografic maghiar format astăzi din trei populații cu localizări geografice: Moldova, Ghimes, Brașov), rudele din partea tatălui vorbesc și trăiesc în această tradiție, și eu îmi doream să cunosc și acest grai. Nu-l cunosc, îl intuiesc cum făceam și când eram foarte micuță și bunica vorbea cu mine în ungurește. Citeam gesturi și înțelegeam din context, dar diferența asta m-a făcut să uit despre mine că o parte din rădăcinile mele sunt și acolo. Chiar dacă am încercat să le uit, ele nu au dispărut. 

Anumite părți ale poveștii apar când ai resurse să le vezi și să le așezi.

Și cu toate astea am înțeles că luna decembrie pentru mine este despre 

a așeza amintiri, dureri, reușite și experiențe provocatoare.

a te așeza pe tine cu blândețe și a te localiza în amalgamul de lucruri care te înconjoară.

a vedea unde te poziționezi și care sunt intersecțiile în care ești.

a te regăsi pe tine și drumul înapoi spre casă, alături de părinți și amintiri ce fac încă parte din ADN oricât de uitate vrem să fie.

a fi fericit și trist!

a fi conștient sau a deveni conștient.

a recunoaște, a creiona harta existența și noi granițe  dorite. 

Drumul spre casă din luna decembrie este ca o întoarcere către mine, ca o poveste care se derulează și îmi amintește de pașii pe care i-am făcut.

Drumul spre casă poate fi plin de emoții și pe alocuri dureros, aduce la suprafață amintiri pe care le vrem date uitării.

Drum lin spre casa voastră!

Un like si o imbratisare